Atăta lumină
traversănd pereţii de sticlă
dar nu şi trupurile
ascunzând suflete
în întuneric…

Statui în fotolii
espirînd inperceptibil
batrâni decoloraţi de timp
ieşiţi din lume
somnolenţi sau absenţi
aşteptând
ieşirea din viaţă…

Şi această doamnă
care întîrzie la întâlnire
ca pe vremuri iubita…

Ce straniu
să doreşti întâlnirea
cu cfârşitul
într-o primăvară
atât de luminoasă,
de caldă,
de colorată,
de parfumată
de vie !

Tant de lumière
traversant les murs de verre
mais épargnant les corps
laissant ainsi les âmes
cachées dans les ténèbres

Statues assises dans les fauteuils
respirant à peine
des vieillards translucides
exilés du monde
assoupis ou absents
attendant
l’issue de cette vie…

Et cette dame
qui est en retard à la rencontre
comme autrefois en tant qu’amante…

Comme c’est étrange
de désirer un rendez-vous
avec la fin
pendant un tel printemps
si lumineux,
si chaleureux,
si coloré,
si parfumé,
si vivant…